M2/2B - Fisa masurii - galconstantacentru.ro
Marţi, 10-12-2024 03:48:44
galconstantacentru.ro

M2/2B - Fisa masurii

Denumirea măsurii : Instalarea tinerilor fermieri
CODUL Măsurii – M 2/ 2B

 

Tipul măsurii: SPRIJIN FORFETAR

 

1.Descrierea generală a măsurii

Justificare și corelare cu analiza SWOT: Această măsură de sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri rezultă dintr-o strategie de tip WT care minimizează slăbiciunile zonei și evită sau minimizează amenințările mediilor exterioare. Deşi calitatea terenului agricol a imprimat teritoriului GAL Constanța Centru un caracter agrar, în urma analizei SWOT, au fost identificate o serie de probleme stringente:

-           Dependența de sectorul agricol, cea mai mare parte a comunității desfășurând activități în domeniul agricol, respectiv 30% din populația activă ocupată, reprezentând ponderea cea mai mare de persoane care activează într-un anumit domeniu;

-           Dotare tehnică insuficientă și necorespunzătoare: din datele preluate din Recensământul General Agricol rezultă faptul că la un număr de 3722 exploatații agricole mixte, doar 2295 exploatații au utilizat tractoare agricole (acesta fiind utilajul agricol cu frecvența cea mai mare de utilizare în lucrările agricole), dintre care doar 589 tractoare sunt în proprietatea celor care le utilizează. Din aceste statistici rezultă faptul că marea majoritate a exploatațiilor agricole închiriează utilajele agricole, ceea ce conduce la scurtarea perioadei de viață a utilajului și la un cost suplimentar de producție.

-           Infrastructură educațională deficitară, caracterizată prin abandon școlar ridicat și nivel de calificare scăzut în rândul managerilor de exploatații agricole. Din analiza diagnostic a reieșit faptul că 55% dintre administratorii de ferme dețin doar experiență practică agricolă,  26% dețin pregătire agricolă completă și 19% au pregătire agricolă de bază;

-           Tendință de îmbătrânire a șefilor de exploatații: din totalul persoanelor care au prestat activitate în sectorul agricol se remarcă îndeosebi persoanele cu vârsta cuprinsă între: 55-64 ani (22%), 35-44 ani(21%), 45-54 ani(20%), 65 ani și peste (20%), 25-34 ani (12%) și 15-24 ani (5%) conform înregistrărilor RGA 2010-2011. Tendința de îmbătrânire a șefilor de exploatații și a persoanelor care activează în agricultură generează un impact negativ asupra nivelului de dezvoltare, modernizare și implicit competitivitate al exploatațiilor agricole;

-           Putere economică redusă a fermelor care sunt orientate, cu preponderență, spre autoconsum (suprafața GAL Constanța Centru este acoperită predominant de grădini familiale – 4400 exploatații și teren arabil – 2794 exploatații, după categoria de folosință a exploatațiilor agricole). Logica de intervenție a acestei măsuri este de a veni în sprijinul tinerilor fermieri pentru a-și promova produsele pe piața liberă.

-          Predomină exploatațiile agricole fărâmițate, de suprafețe mici, gestionate de fermieri în vârstă și caracterizate printr-un nivel de dotare tehnică insuficientă, neadaptată la cerințele pieței, motiv pentru care nivelul de dezvoltare a exploatațiilor agricole în acest caz este imposibil de atins.

În baza acestor considerente, se impune accelerarea restructurării şi modernizării exploataţiilor agricole, prin încurajarea tinerei generații de a prelua exploatațiile agricole, prevenindu-se astfel abandonul terenurilor agricole, având în vedere importanţa economică şi socială a acestora, pentru asigurarea și menținerea sustenabilității atât pentru generațiile prezente cât și pentru generațiile viitoare.

Obiectiv de dezvoltare rurală al Reg.(UE) nr.1305/2013: I) Favorizarea competitivității agriculturii.

Obiective specifice ale măsurii:

  • Creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie;
  • Îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igienă şi bunăstarea animalelor și siguranţa la locul de muncă;
  • Crearea posibilității tinerilor fermieri rezidenți, cu un minim de cunoștinte de bază, în vederea instalării ca şefi/ conducători ai exploatației agricole.

Măsură contribuie la prioritatea P2: Creșterea viabilităţii fermelor şi a competitivității tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole inovatoare şi a gestionării durabile a pădurilor și P6: Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale, prevăzute la art. 5, Reg. (UE) nr.1305/2013.

Măsura corespunde obiectivelor art.19 – Dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor.

Măsura contribuie la Domeniul de intervenție DI 2B Facilitarea intrării în sectorul agricol a unor fermieri calificați corespunzător și, în special, a reînnoirii generațiilor.

Măsura contribuie la obiectivele transversale ale Reg (UE) nr. 1305/2013, articolul 5: inovare și protecția mediului, respectiv punctul (1) încurajarea transferului de cunoștințe în randul tinerilor în vederea inovării agriculturii.

Complementaritatea cu alte măsuri din SDL: M2 este complementară cu M3 – Investiții în afaceri non-agricole, întrucât beneficiarii direcți/indirecți ai acesteia se regăsesc și în celelalte două măsuri. Prin faptul că M3 este complementară cu M2 este respectat criteriul de selecție CS 4.2: Complementarietatea intervențiilor propuse în SDL.

Sinergia cu alte măsuri din SDL: M2 este sinergică cu M1 - Înființare și modernizare exploatații agricole deoarece ambele măsuri vizează dezvoltarea sectorului agricol și introducerea de tehnologii inovative în fermele de pe teritoriul GAL Constanța Centru, contribuind la realizarea aceleiași priorități de dezvoltare rurală: P2 - Creșterea viabilității exploatațiilor și a competitivității tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile și promovarea tehnologiilor agricole inovatoare și a gestionării durabile a pădurilor.

2. Valoarea adăugată a măsurii

Prin reînnoirea generațiilor de fermieri se previne abandonul terenurilor agricole, aspect ce va avea un efect benefic asupra vieții întregii comunități din teritoriul GAL, astfel:

  • Agricultura, ca principală activitate economică din teritoriul GAL Constanța Centru va deveni mai productivă prin atragerea de tineri, calificați și axați pe lucrări agricole mecanizate.
  • Valoarea adăugată a măsurii rezidă prin însăși imbunătățirea calitativă pe care aceasta o aduce sectorului agricol din teritoriul GAL Constanța Centru, care devine mult mai competitiv prin inovare, tehnologizare și prin protecţia mediului prin faptul ca prevede o investitie de mediu în conformitate cu normele in vigoare privind  bunăstarea culturilor, igiena şi bunăstarea animalelor precum și siguranţa la locul de muncă.
  • Se va acorda atenție proiectelor al căror solicitant aderă/este membru în cadrul unei asociații care reprezintă interesele tinerilor fermieri. Prin intermediul unei astfel de asociații, tânărul fermier va avea posibilitatea să participe la un schimb de bune practici în țară sau în alte țări din UE și să fie ținut la curent cu ultimele noutăți din domeniul agricol.

3. Trimiteri la alte acte legislative

  • Legislația națională în domeniul activităților agricole prevăzută în Ghidul solicitantului pentru participarea la selecția SDL;
  • Reg. (UE) 1303/2013, Reg. (UE) 1305/2013, Reg. (UE) nr. 807/2014.

4. Beneficiari direcți/indirecți (grup țintă)

Beneficiari direcți:

  • tânărul fermier așa cum este definit în art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole;
  • persoană juridică cu mai mulți acționari unde un tânăr fermier, așa cum este definit în art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013 se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație şi deţine cel puţin 50%+1 din acţiuni.

Definirea categoriilor de beneficiari în funcţie de baza legală de înfiinţare, organizare şi funcţionare se va face în Ghidul Solicitantului.

Beneficiari indirecți: consumatorii finali care achiziționează produsele agricole; persoanele angajate în exploatațiile agricole ca urmare a modernizării acestora care vor avea o satisfacție a muncii mai ridicată și care pot obține venituri mai mari; administrația locală prin încasarea unor taxe mai mari în cazul în care cresc veniturile societății ca urmare a implementării proiectelor specifice acestei măsuri.

Complementarietatea M2/2B: prezenta măsură este complementară cu M3/6A, în sensul că se adresează celor care au beneficiat de finanțare direct sau indirect (în calitate de beneficiar final) pe măsura M3/6A, după cum urmează:

  • beneficiarii direcți: având în vedere faptul că măsura M3/6A intră sub incidența regulii de minimis, ajutoarele de minimis se consideră acordate în momentul în care dreptul legal de a beneficia de aceste ajutoare este conferit întreprinderii în temeiul legislației naționale aplicabile, indiferent de data la care ajutoarele de minimis se plătesc întreprinderii respective. Prin urmare, în cadrul acestei măsuri se consideră că solicitantul a beneficiat de finanțare la momentul semnării contractului de finanțare aferent măsurii M3/6A. În aceste circumstanțe solicitantul poate să obțină finanțare și în cadrul măsurii M2/6B, dar fără să depășească 2 ani de la înregistrarea în Oficiul Registrului Comerțului la momentul depunerii cererii de finanțare.
  • beneficiarii indirecți: consumatorii finali care achiziționează produse agricole, persoanele angajate în exploatații agricole care pot la rândul lor să desfășoare activitate agricolă și să beneficieze de sprijin în cadrul M2/2B.

5. Tip de sprijin în conformitate cu prevederile art. 67 al Reg. (UE) nr. 1303/2013

            Sprijin la instalare: sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară pentru implementarea obiectivelor prevăzute în planul de afaceri pentru a facilita tânărului fermier începerea activităților agricole.

6. Tipuri de acțiuni eligibile și neeligibile

Acțiuni eligibile:

Sunt eligibile toate tipurile de operațiuni care se desfasoara pe teritoriul GAL Constanța Centru si care sunt în concordanță cu planul de afaceri, respectiv cu reglementările în vigoare, respectiv art.45 din Reg. (UE) nr. 1305/2013.

 

 

Acțiuni neeligibile:

  • Achiziţia de clădiri și autovehicule;
  • Onorariile pentru arhitecți, ingineri și consultanți, onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, inclusiv studiile de fezabilitate;        
  • Cheltuieli cu achiziționarea de bunuri și echipamente second-hand;
  • Construcția și modernizarea locuinței;
  • Achiziția de drepturi de producție agricolă, de drepturi la plată, animale, plante anuale și plantarea acestora din urmă.

7. Condiții de eligibilitate

  • Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici și trebuie să deţină o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 8.000 şi 40.000 SO (valoare producţie standard);
  • Solicitantul trebuie să dețină competențe și aptitudini profesionale, îndeplinind cel puțin una dintre următoarele condiții: studii medii/superioare în domeniul agricol/veterinar/economie agrară; cunoștințe în domeniul agricol dobândite prin participarea la programe de instruire sau adeverință prin care se atestă faptul că solicitantul este înscris în cadrul unui program de formare profesională, până la eliberarea documentului doveditor;
  • Beneficiarul trebuie să aibă domiciliul și sediul social al exploatației într-una din cele 9 unități administrativ teritoriale din GAL Constanța Centru;
  • În cazul în care exploatația agricolă vizează creșterea animalelor, planul de afaceri va prevede în mod obligatoriu amenajări de gestionare a gunoiului de grajd, conform normelor de mediu, asadar investiția va respecta legislaţia în vigoare (mentionată la capitolul Trimiteri la alte acte legislative) din domeniul: sănătății publice, sanitar-veterinar și de siguranță alimentară.

8. Criterii de selecție

  • Principiul dimensiunii exploatației agricole – vor avea prioritate exploatațiile cuprinse între 12.000 – 29.999 SO;
  • Principiul comasării exploatațiilor agricole (nr. de exploatații preluate integral);
  • Principiul sectorului prioritar care vizează sectorul zootehnic (porcine, bovine, ovine și caprine) și vegetal (legumicultură, cereale, plante oleaginoase);
  • Principiul potenţialului agricol al zonei (ridicat/mediu);
  • Principiul nivelului de calificare în domeniul agricol al managerului exploataţiei agricole;
  • Principiul apartenenței la o asociație care reprezintă interesele tinerilor fermieri.

Criteriile de selectie vor fi detaliate suplimentar în Ghidul Solicitantului și vor avea în vedere prevederile art. 49 al R(UE) nr. 1305/2013 urmărind să asigure tratamentul egal al solicitanților, o mai bună utilizare a resurselor financiare și direcționarea acestora in conformitate cu prioritățile Uniunii în materie de dezvoltare rurală.

9. Sume (aplicabile) și rata sprijinului

Sprijinul public nerambursabil se va acorda pentru o perioadă de maxim trei ani sub formă de primă forfetară și va fi de 40.000 de euro, având în vedere bugetul pentru implementarea SDL, astfel:

  • 75% din cuantumul sprijinului la semnarea deciziei de finanțare;
  • 25% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a planului de afaceri, fără a depăși trei ani de la semnarea deciziei de finanțare.

Această valoare a fost stabilită în funcție de:

-           Obiectivele, prioritățile și bugetul SDL: Prioritatea pe care este încadrată această măsură, P2, ocupă o pondere de 21,77 % din totalul bugetului disponibil pentru prezenta SDL. S-a optat pentru această partajare,având în vedere faptul că GAL Constanța Centru dispune de un buget redus (1.418.476 euro), sumă care a fost împărțită având în vedere ponderea de maxim 20% privind cheltuielile de funcționare și animare ale asociației și păstrarea unei pondere echilibrate între domeniul privat și între domeniul public și societatea civilă. Astfel, din restul de 80% disponibili pentru a fi alocați pe cele 3 priorități identificate la nivelul GAL, 51% au fost direcționați către domeniul privat, acesta fiind motorul de bază al economiei GAL Constanța Centru și 49% pentru domeniul public și societatea civilă, deoarece pentru ca investițiile private să continue să se dezvolte este nevoie de o utilizare eficientă a resurselor GAL-ului care să-i confere acestuia un plus de valoare și o creștere a calității vieții populației.

-           Specificul local: caracterul agrar al teritoriului îl recomandă pentru realizarea de investiții în zonă. Altfel spus, agricultura este în continuare o prioritate importantă pentru dezvoltarea teritoriului GAL Constanța Centru, fiind activitatea de bază a populației din zonă, aspect justificat prin faptul că 89% din teritoriu este încadrat ca teren agricol (90% - teren arabil, 9% - pășuni și fânețe naturale, 1% - plantații de pomi și vie), cele mai multe persoane din categoria populației active ocupate desfășurând activități în sectorul agricol, silvicultură, pescuit. De asemenea s-a avut în vedere procesul de îmbătrânire al șefilor de exploatații actuali și numărul destul de mare de tineri care activează în domeniul agricol, motiv pentru care se dorește stimularea tinerilor antreprenori aflați la început de drum prin acordarea unui sprijin sub formă de primă forfetară ușor de gestionat astfel încât aceștia să nu fie puși în imposibilitatea contractării unui credit financiar pentru susținerea contribuției proprii. De asemenea se dorește minimizarea riscurilor în urma realizării unui plan de afaceri viabil, prin care tânărul fermier să poată să-și prevadă pas cu pas acțiunile și modalitatea prin care va gestiona sprijinul oferit.

10. Indicatori de monitorizare

  • Numărul de exploatații/ întreprinderi sprijinite.

Despre celelalte Programe desfăşurate sub egida Uniunii Europene în România, vă invităm să vizitaţi pagina de web a

Centrului de Informare al Comisiei Europene în România

Avertisment

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României!

Toate informațiile, privind Programul Național de Dezvoltare Rurală, furnizate în această pagină sunt distribuite GRATUIT și nu sunt destinate comercializării!

Anunt important!

Beneficiarii vor respecta rezonabilitatea prețurilor prin „încadrarea în prețurile stabilite în BAZA DE DATE PREȚURI DE REFERINȚĂ a AFIR”, iar în cazul în care nu se identifică în această bază de date, prezentarea ofertelor corespunzătoare tipului de achiziție realizată: o ofertă de prețuri sub 15.000 euro și două oferte pentru prețuri peste 15.000 euro