Organizarea viitorului GAL - Descrierea mecanismelor de gestionare, monitorizare, evaluare și control al strategiei
Funcționarea generală a GAL Constanța Centru este reglementată în concordanță cu Ordonanța de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. În cele ce urmează se va prezenta pe scurt Regulamentul de Organizare și Funcționare al GAL pentru noua perioadă de funcționare.
Funcțiile administrative pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală:
Asociația are ca scop dezvoltarea durabilă a teritoriului GAL Constanța Centru contribuind la protecția mediului și la dezvoltarea spațiului rural prin implementarea unor măsuri integrate de dezvoltare locală, la creșterea calității vieții și la crearea unui mediu atractiv și motivant pentru comunitatea locală, menținerea tineretului în regiune, conservarea și promovarea patrimoniului natural și cultural-istoric și a tradițiilor locale în vederea consolidării identității locale, sporirea atractivității economice a zonei, dezvoltarea meșteșugurilor și promovarea turistică a arealului.
Principala sarcină a GAL Constanța Centru este de a elabora și de a implementa Strategia de Dezvoltare Locală care este plasată sub responsabilitatea comunității. Pentru atingerea și realizarea acestui obiectiv se vor realiza activitățile din planul de acțiune care sunt în concordanță cu fișa sub-măsurii 19.4 „Sprijin pentru costurile de funcționare și animare” și cu articolul 34 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, respectiv:
Această activitate reprezintă o perioadă de organizare a GAL Constanța Centru pentru a putea redeveni funcțional, plecând de la stabilirea noului sediu, revizuirea Statutului Asociației, definitivarea noilor organe de conducere, control și administrare în concordanță cu SDL aprobată. Se vor efectua angajări de personal și se va ține cont de externalizarea serviciilor acolo unde este cazul.
Pregătirea și publicarea apelurilor de selecție, în conformitate cu SDL:
GAL Constanța Centru va pregăti cererile de propuneri de proiecte și va stabili criteriile de selecție, apelul de selecție urmând să fie aprobat de către Consiliul Director, iar în termen de 15 zile din ziua următoare datei adoptării sale, va fi transmisă o copie a aprobării la Compartimentul de Dezvoltare Rurală Județean (CDRJ) Constanța. Apelul de selecție va fi publicat pe pagina de internet http://www.galconstantacentru.ro/, în presa locală, cât și la sediului GAL Constanța Centru. Apelul de selecție va cuprinde, cel puțin, următoarele informații: data lansării apelului de selecție; data limită de depunere a proiectelor; locul și intervalul orar în care se pot depune proiectele; fondul disponibil – alocat în acea sesiune; suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect; modalitatea de anunţare a rezultatului procesului de selecţie (notificarea solicitanţilor, publicarea Raportului de Selecţie); date de contact pentru obținerea de informații suplimentare. În cazul în care bugetul alocat fiecărei măsuri nu se va contracta în totalitate, se va face o realocare bugetară în funcție de nevoile și de cerințele din teritoriu prin lansarea unui nou apel de selecție.
Acțiunile de animare au ca principal scop adunarea și combinarea resurselor umane și financiare disponibile din sectorul public, privat și din societatea civilă, asocierea actorilor locali în jurul proiectelor colective și al acțiunilor multisectoriale pentru a realiza sinergii și masa critică necesară pentru îmbunătățirea competitivității zonei, colectarea, analizarea și difuzarea de informații privind acțiunile de dezvoltare rurală, colectarea, difuzarea și consolidarea bunelor practici de dezvoltare rurală. GAL Constanţa Centru va informa persoanele interesate cu privire la: măsurile de finanţare, deschiderea apelurilor de selecţie, tipurile de investiţii eligibile, beneficiarii eligibili, plafoanele maxime alocate, condiţiile de eligibilitate, procedurile administrative legate de accesul la finanţare, procedura de evaluare a cererilor de finanţare, criteriile de selecţie ale măsurilor. GAL Constanța Centru dorește să-și dezvolte capacitatea de asistență tehnică locală prin sprijinirea tuturor persoanelor din teritoriul acoperit de GAL care doresc să obțină finanțare nerambursabilă ținând cont de legislația în vigoare privind conflictul de interese. Acțiunile de animare se vor realiza prin următoarele mijloace: organizarea de întâlniri, conferințe, dezbateri, mese rotunde și ateliere de lucru, organizarea de sesiuni de comunicări pentru prezentarea lucrărilor, studiilor și strategiilor elaborate, participarea la întâlnirile rețelelor interne și europene, editarea de publicații proprii.
GAL Constanța Centru va primi cererile de finanțare ale solicitanților și va aplica o procedură scrisă de selecție a proiectelor care se va baza pe principiile nediscriminării și transparenței. Selectarea operațiunilor se va face prin aplicarea unor criterii obiective, astfel încât să se evite eventualele conflicte de interese. De asemenea, cel puțin 50% din voturile privind deciziile de selecție vor fi exprimate de partenerii care nu au statut de autorități publice. Selecționarea operațiunilor va ține cont de asigurarea coerenței cu Strategia de Dezvoltare Locală, prin acordarea de prioritate operațiunilor în funcție de contribuția adusă la atingerea obiectivelor și țintelor Strategiei. GAL Constanța Centru va selecta operațiunile, va stabili cuantumul contribuției și va prezenta propunerile către organismul responsabil pentru verificarea finală a eligibilității și punctajului înainte de publicarea raportului intermediar/final de selecție.
Mecanismele de gestionare, monitorizare, evaluare și control al SDL: Monitorizarea permite colectarea sistematică şi structurarea anuală a datelor cu privire la activităţile desfăşurate. Monitorizarea prevede un dispozitiv riguros şi transparent de vizualizare al modului în care are loc gestionarea financiară a implementării fiecărui proiect și a Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Constanța Centru. În acest scop GAL Constanța Centru va respecta activitățile din planul de acțiune care va reprezenta principalul instrument de gestionare și de control al SDL.
Prin implicarea partenerilor în procesul de monitorizare al SDL capacitatea acestora de a dezvolta, implementa și monitoriza operațiunile propuse în perioada de programare 2014-2020 va fi consolidată, atu care va facilita implementarea SDL.
Dispozitivul de monitorizare, evaluare şi control implementat de GAL va presupune: depistarea problemelor care pot interveni în perioada de implementare, efectuarea zilnică a gestionării GAL, executarea operativă şi corectă a procedurilor de gestionare a resurselor, facilitarea coordonării între activităţile compartimentelor GAL, monitorizarea şi raportarea la timp a realizărilor şi rezultatelor implementării Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL, comunicarea stadiului implementării Strategiei de Dezvoltare către factorii de decizie ai GAL Constanța Centru, respectiv Adunarea Generală și Consiliul Director.
Pentru a evidenţia gradul de implementare al SDL, GAL Constanța Centru va întocmi un Raport trimestrial de progres și un Raport anual de progres care vor furniza date privind stadiul de realizare al obiectivelor strategiei și al implementării acesteia în raport cu indicatorii de rezultat stabiliți: tabele privind implementarea financiară a strategiei pentru fiecare măsură în parte, tabele de monitorizare care includ informaţii cantitative pe baza indicatorilor de realizare și rezultat stabiliți pentru fiecare măsură în parte în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală, analiza rezultatului monitorizării planului.
Mecanismul de monitorizare și evaluare internă al SDL este reprezentat de către organele de conducere și control ale GAL Constantanța Centru (Adunarea Generală, Consiliul Director), care vor organiza ședințe de monitorizare în care vor fi analizate și aprobate rapoartele periodice privind implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală. În urma aprobării acestora, rapoartele vor fi transmise Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În cadrul acestor reuniuni Consiliul Director și Adunarea Generală trebuie:
Pentru monitorizarea externă a implementării Strategiei de Dezvoltare Locală acolo unde este cazul va fi contractat un furnizor de servicii de audit și un furnizor de servicii de consultanță. De asemenea, evaluarea externă va fi efectuată de către evaluatorii experți desemnați de către MADR și AFIR, precum și de către Autoritatea Contractantă în baza analizării rapoartelor periodice de progres, a cererilor de plată, a vizitelor pe teren sau a altor informații suplimentare solicitate de către aceste instituții de control.
GAL Constanța Centru va elabora un Plan de Evaluare care va descrie modalitatea prin care se va realiza evaluarea SDL. Acest proces de evaluare se va derula având în vedere trei tipuri de evaluări: evaluarea ex-ante - care a avut drept scop colectarea de date în vederea transpunerii acestora în viitoarea Strategie de Dezvoltare Locală; evaluarea intermediară, care va fi realizată pe tot parcursul perioadei de implementare si are ca obiective rectificarea oricăror probleme care pot apărea precum si îmbunătăţirea implementării; evaluarea ex-post, realizată dupa perioada de implementare a Strategiei de Dezvoltare Locală care va genera indicatori de rezultat ai acțiunilor întreprinse în teritoriu.
Controlul presupune stabilirea unui sistem de verificare și de respectare a planului de acțiune aprobat. Se va respecta legislația în vigoare privind realizarea în timp util a dosarelor de achiziții și a cererilor de plată aferente costurilor de funcționare și animare și se vor efectua rapoarte de verificare pe teren a gradului de implementare al proiectelor finanțate prin intermediul GAL Constanța Centru. Programarea vizitelor (controalelor) va trebui să se aibă în vedere anumite principii, cum ar fi: eficienţa unor astfel de demersuri, păstrarea bunelor relaţii contractuale, verificarea doar a aspectelor de ordin tehnic legate de proiect etc.
Această activitate se va realiza prin verificarea documentației tehnico-financiare din dosarul cererii de plată care trebuie să corespundă cu instrucțiunile din contractul de finanțare.
Mecanismul de monitorizare pentru proiectele selectate de GAL: monitorizarea proiectelor contractate va fi realizată de către managerul GAL Constanța Centru și Consiliul Director. GAL Constanța Centru va realiza vizite în teren și va consilia beneficiarii în implementarea proiectelor, astfel încât acestea să fie finalizate în termen și în condiţiile asumate prin contractul de finanţare.
Achizițiile aferente costurilor de funcționare și animare vor fi realizate în urma avizării procedurii de achiziții de către AFIR. GAL Constanța Centru va contacta furnizorii și va încheia contracte de prestări servicii/furnizare bunuri și va efectua procedura de achiziții cu respectarea principiilor privind conflictul de interese. Toate costurile vor fi suportate integral de GAL Constanța Centru și rambursate de către AFIR în urma avizării cererilor de plată depuse de către GAL Constanța Centru, cu posibilitatea solicitării unui avans.
Organizarea GAL Constanța Centru:
Organele de conducere și control ale GAL Constanța Centru sunt: Adunarea Generală, Consiliul Director, Cenzorul sau Comisia de Cenzori. Organele de administrare sunt reprezentate de Comitetul de Selecție al Proiectelor, Comisia de Contestații și Compartimentul Administrativ. Consiliul Director va aproba organigrama și politica de personal a GAL Constanța Centru, Regulamentul de organizare și funcționare propriu și Regulamentul de organizare și funcționare al compartimentului administrativ.
Personalul necesar pentru derularea unor activități care necesită o calificare specială va fi contractat în baza unui contract de prestări servicii în funcție de necesitățile reale ale GAL Constanța Centru, în diferitele etape de implementare ale Strategiei de Dezvoltare Locală. Modalitatea de contractare a personalului, atât a celui permanent, angajat cu contract individual de muncă, cât și a celui ocazional, angajat pe bază de contract de prestări servicii, va fi stabilită de către GAL Constanța Centru prin intermediul unei proceduri interne, garantându-se în ambele cazuri egalitatea de tratament, publicitatea și concurența, procedură care va stabili inclusiv modalitatea de revizuire și controlul extern, chiar și pe cale jurisdicțională, a procedurii de selecție a personalului GAL Constanța Centru. Criteriile de selecție utilizate sunt transparente și pun accent pe capacitatea, experiența și pregătirea profesională a candidaților. În cadrul GAL Constanța Centru își vor desfășura activitatea în mod permanent următoarele persoane, care vor fi angajate cu contract de muncă: 1 manager (responsabil administrativ), 1 responsabil cu animarea teritoriului, 2 responsabili cu verificarea, evaluarea și selecția proiectelor ce se vor implementa.
Managerul (responsabil administrativ) va coordona activitatea GAL-ului atât sub aspect organizatoric cât și al respectării procedurilor de lucru. În calitatea sa coordonează realizarea procedurile de selecţie a beneficiarilor finali. Acesta va implementa cu succes activitățile GAL Constanța Centru și va monitoriza progresul înregistrat în perioada de implementare a SDL. Managerul va supraveghea desfășurarea activităților finanțate prin LEADER și va gestiona echipa de implementare. Va participa la ședințele organizate de entitățile implicate în derularea măsurii LEADER. Adoptă măsuri pentru corectarea disfuncționalităților sesizate de membrii echipei manageriale sau de alte instituții. Implementează deciziile stabilite în cadrul Adunării Generale și ale Consiliului Director atunci când este delegat de către organele de conducere în acest sens. Acesta trebuie să îndeplinească următoarele criterii: minim 2 ani experiență în domeniul managementului, să fie absolvent de studii superioare finalizate cu diplomă de licenţă/masterat; alte cursuri de formare profesională suplimentare specifice domeniului de activitate al postului reprezintă un avantaj (management organizațional, planificare strategică, fonduri europene), să dețină abilități organizatorice, de leadership și de comunicare.
Responsabilul financiar – contabil (serviciu externalizat) se va ocupa de supravegherea și controlul gestiunii financiar-contabile a GAL-ului și va efectua controale asupra tuturor operaţiunilor finanţate prin verificarea cheltuielilor efectuate.
Responsabilul cu animarea teritoriului va desfășura activități de animare pentru a promova acțiunile GAL Constanța Centru. Printre sarcinile sale de lucru se numără: asigurarea unui canal de comunicare permanent cu actori locali, propunerea de direcții de acțiune pentru posibilii beneficiari, organizarea de întâlniri cu membrii comunității locale în vederea promovării măsurilor de finanțare, oferirea de suport tehnic în vederea elaborării de planuri de afaceri (1 persoană angajată cu contract individual de muncă). Acesta trebuie să îndeplinească următoarele criterii: de preferat să dețină experienţă cu proceduri de lucru similare poziţiei pe care urmează să o ocupe, să fie absolvent de studii medii/superioare finalizate cu diplomă de bacalaureat/ licenţă și să dețină bune calități de comunicare și persuasiune.
Responsabilul cu verificarea, evaluarea şi selecţia proiectelor ce se vor implementa (2 persoane angajate cu contract individual de muncă) se vor ocupa după cum indică și titulatura de verificarea, evaluarea și selecția proiectelor depuse în cadrul GAL cu respectarea principiilor de transparență, obiectivitate, concurență, egalitate și nediscriminare, eficacitate și eficiență. Aceștia vor prelua inclusiv responsabilitățile de monitorizare a proiectelor, ținând cont de principiile care guvernează conflictul de interese. Aceștia trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie absolvenți de studii superioare finalizate cu diplomă de licenţă, deţinerea unor studii postuniversitare sau master în domeniul managementului constituie un avantaj, de preferat, să deţină cursuri adecvate şi experienţă cu proceduri de lucru similare poziţiei pe care urmează să o ocupe și să dețină abilități organizatorice și de comunicare.
Consultant externi – serviciu externalizat.
Pentru fiecare angajat al GAL Constanța Centru, s-a elaborat o fișă a postului, în care sunt detaliate atribuțiile corespunzătoare fiecărei funcții din cadrul echipei de implementare. Acestea sunt prezentate în Anexa 8 la Strategia de Dezvoltare Locală. De asemenea, angajarea personalului se va efectua cu respectarea Codului Muncii, precum și a legislației cu incidență în reglementarea conflictului de interese. Personalul permanent va fi angajat în baza unui contract de muncă cu normă întreagă. Prin faptul că funcțiile de management, monitorizare/evaluare și animare vor fi îndeplinite de trei persoane angajate în baza unor contracte de muncă de minim 4 ore este îndeplinit criteriul de selecție CS 4.3 vizând capacitatea de implementare a SDL de către echipa tehnică a GAL Constanța Centru. S-a optat pentru angajarea a 2 evaluatori pentru a gestiona mai bine conflictul de interese care poate surveni în procesul de verificare, evaluare și selecție al proiectelor precum și pentru a gestiona mai bine proiectele aferente măsurilor propuse.
Organigrama GAL Constanța Centru:
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României!
Toate informațiile, privind Programul Național de Dezvoltare Rurală, furnizate în această pagină sunt distribuite GRATUIT și nu sunt destinate comercializării!
Beneficiarii vor respecta rezonabilitatea prețurilor prin „încadrarea în prețurile stabilite în BAZA DE DATE PREȚURI DE REFERINȚĂ a AFIR”, iar în cazul în care nu se identifică în această bază de date, prezentarea ofertelor corespunzătoare tipului de achiziție realizată: o ofertă de prețuri sub 15.000 euro și două oferte pentru prețuri peste 15.000 euro